Operațiunea Entebbe

Soldați israelieni din unitatea de elită Sayeret Matkal după operație.

Raidul de la Entebbe, cunoscut și sub numele de Operațiunea Entebbe sau Operațiunea Trăsnet, a avut loc în noaptea de 3 spre 4 iulie 1976 pe aeroportul internațional din Entebbe, în Uganda. Organizat de către Israel, raidul a avut drept scop eliberarea ostaticilor dintr-un avion deturnat de către un comandou compus din membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP) și ai Celulelor Revoluționare Germane RZ (în germană Revolutionäre Zellen). Reușind să elibereze pe aproape toți ostaticii, raidul este considerat un succes militar al Israelului.

Raidul a fost numit Operațiunea Trăsnet de către forțele militare ale Israelului care l-au plănuit și executat, și retroactiv a fost numit Operațiunea Yonatan după moartea colonelului Yonatan Netanyahu, singurul militar israelian ucis în timpul raidului, fratele mai mare al viitorului prim-ministru israelian Beniamin Netaniahu.

Salutat de către populația israeliană, a fost în schimb perceput ca o „jignire” de către Uganda și de către mareșalul președinte Idi Amin Dada, care a vrut să profite de luarea de ostatici pentru a recâștiga încrederea comunității internaționale.

Luarea de ostatici

La 27 iunie 1976, zborul Air France 139, al unui Airbus A300B4 înregistrat F-BVGG, venind de la Tel Aviv, în Israel, și care transporta 246 pasageri și doisprezece membri ai echipajului, decolează din Atena, Grecia, îndreptându-se spre Paris. La scurt timp după decolare, zborul a fost deturnat de patru teroriști. Cei patru erau: doi membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei și doi germani, membri ai Celulelor Revoluționare (Revolutionäre Zellen); ei au preluat comanda aeronavei și au deturnat-o spre Benghazi în Libia. Acolo, avionul a rămas la sol timp de șapte ore pentru a se realimenta cu combustibil; o femeie de pe bord (Patricia Heiman, o cetățeană britanico-israeliană) a simulat iminența unui avort spontan și a fost eliberată. Avionul aterizează pe aeroportul internațional Entebbe în Uganda; Idi Amin Dada, mareșalul-președinte și dictator al țării, care din 1972 a rupt relațiile cu Israelul, a sprijinit cauza palestiniană, și și-a exprimat admirația pentru faptele lui Hitler, a fost avertizat (într-un mod indirect, de către ambasadorul Franței, Pierre-Henri Renard) de sosirea avionului în momentul când el deja survola orașul Entebbe. Uganda a fost de acord să primească aparatul, oficial, „pentru rațiuni umanitare”.

La Entebbe, celor patru teroriști li s-au alăturat alți trei pirați. Comandoul părea a fi condus de membrii ai OEP, cei doi germani nefiind, se pare, acolo decât pentru a deturna avionul, și pentru a servi, apoi, ca supraveghetori. Amin Dada, care a venit în persoană pentru a vedea situația, a declarat că i-a fost refuzat accesul în avion de către comando, dar i-a convins pe pirați să părăsească avionul pentru a se instala într-un aeroport local. Ostaticii au fost apoi evacuați în holul de tranzit al unui fost terminal al aeroportului internațional Entebbe, escortați de militari ugandezi. Amin Dada le-a oferit hrană, apă și echipamente pentru a se instala corect în terminal; el a spus a doua zi ambasadorului francez că a încercat să-i neutralizeze pe teroriști, dar că manevra lui nu a reușit. Comandoul apoi a făcut primul anunț oficial: se solicită eliberarea a 53 de deținuți palestinieni sau pro-palestinieni, deținuți, pentru cea mai mare parte, în închisorile israeliene, dar, de asemenea, în Kenya, în Franța, în Elveția și în Germania.

Pe 30 iunie, 47 de pasageri, inclusiv femei, copii și vârstnici, au fost puși în libertate de răpitori, care au dat un ultimatum: cererile lor trebuie să fie îndeplinite înainte de 3 iulie, ora 15, în caz contrar se va arunca în aer avionul și ostaticii rămași. Timpul părând să fie prea scurt, ultimatumul a fost amânat pe a doua zi, 4 iulie, la ora 11; un al doilea val de pasageri a fost eliberat: au rămas pasagerii deținători de pașaport israelian și unii pasageri evrei cu dublă cetățenie, precum și echipajul, care a refuzat să plece fără toți pasagerii - un total de 106 persoane.

Negocierile

Turnul de control în 1994. Daunele provocate de atac sunt încă vizibile.

Guvernul Israelului, refuzând inițial să discute cu răpitorii, părea apoi să cedeze, după cele două valuri de eliberare și la presiunile exercitate de familiile pasagerilor încă ținuți ostatici. Comandoul, l-a numit ca purtător de cuvânt pe ambasadorul Somaliei în Uganda, Hasni Abdullah Farah, „decanul ambasadorilor arabi”. Guvernele vizate de cererile de terorism au fost reprezentate de ambasadorul Franței. Idi Amin a jucat rolul de mediator în cadrul mesei rotunde; relațiile sale bune cu Organizația pentru eliberarea Palestinei și cu membrii ei care se antrenau în Uganda permiteau un dialog neostil cu membrii OLP. Acest avantaj nu compensa, cu toate acestea, neîncrederea Israelului față de Amin Dada, care, după ce a stabilit relații diplomatice cu Statul evreu la sosirea sa la putere, le-a rupt un an mai târziu. La 1 iulie, Israelul a propus o primă eliberare de deținuți palestinieni și pro-palestinieni, în timp ce s-a încercat să se pună negocierile sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Cele două propuneri au fost respinse de comandou. Pe 3 iulie, Israelul a susținut că a început eliberarea deținuților, dar că dorea ca aeroportul unde ar urma sa aibă loc schimbul să fie pe teritoriu francez; propunerea a fost din nou respinsă.

În timp ce participa la aceste negocieri, guvernul israelian a decis sa pregatească în secret o operațiune militară destinată eliberării ostaticilor evrei și a echipajului. La rândul lor, teroriștii se certau asupra a ceea ce negociatorul lor trebuia să ceară. Răpitorii, cu toate acestea, se arătau gata de orice, inclusiv să arunce în aer aeroportul, așa cum au amenințat fățiș membrii germani ai comandoului. La sfârșitul operațiuniii, s-a constatat că pirații nu dețineau explozibile, contrar declarațiilor lor.

Operațiunea de salvare

Mai mulți foști ostatici eliberați au fost chestionați de către Mossad, după ce au fost recuperați; terminalul dezafectat, în care s-au stabilit pirații și victimele lor, era opera unei companii israeliene, care a prezentat planurile armatei israeliene. În timpul pregătirii operațiunii, a fost construită o replică a unei părți a aeroportului cu ajutorul civililor israelieni care au lucrat la construcția acestuia. Cu aceste informații, Statul Israel a tentat o operațiune care implica o călătorie de 4 000 de kilometri a forțelor sale.

Operațiunea s-a declanșat la data de 3 iulie, după-amiaza târziu, de către prim-ministrul Yitzhak Rabin. Trei avioane de transport C-130 Hercules ale forțelor aeriene israeliene au decolat de la baza din Sharm el-Sheikh, în vremea aceea sub control israelian. Ei aveau la bord vreo o sută de militari israelieni, inclusiv pe Yonatan Netanyahu, comandantul lor, din comandoul de elită cunoscut ca Sayeret Matkal, sprijiniți de militari din brigada Golani și, probabil, de câțiva oameni din serviciul de informatii al armatei sau din Mossad. Zburând la altitudine joasă, aparatele au urmat traiectoria de zbor a zborurilor companiei El-Al care leagă Nairobi și Tel Aviv ; ajuns la Lacul Victoria, avionul transportând majoritatea soldaților israelieni a luat-o înainte pentru a ateriza mai discret.

Avionul lui Yonatan Netanyahu a aterizat la ora 23 pe aeroportul Entebbe, fără a fi fost reperat de controlul traficului aerian din Uganda. Celelalte două avioane conțineau, unul, echipamente medicale (și a aterizat pe Aeroportul Internațional Jomo Kenyatta din Nairobi, în Kenya), iar celălalt, postul de comandă al operațiunii (aterizat pe aeroportul din Entebbe). Ajunși la Entebbe, soldații israelieni au debarcat trei mașini: două Land Rover și o Mercedes neagră, mașină utilizată în mod normal de Amin Dada pentru a vizita ostaticii. Datorită acestui șiretlic, israelienii au ajuns la terminal fără a fi deranjați.

Responsabilii ugandezi de la turnul de control au fost, se pare, păcăliți de acest truc atât de mult încât au lăsat Mercedesul și Land Roverele să se apropie de terminal. Raidul a durat aproximativ douăzeci de minute: cei șapte teroriști au fost uciși, la fel trei ostatici și Yonatan Netanyahu însuși. Armata ugandeză a pierdut , se pare, douăzeci de oameni, chiar dacă Amin Dada a susținut că „vreo o sută”; în plus, mai multe avioane de luptă ugandeze au fost scoase din uz.  Ministrul ugandez al Afacerilor Externe a menționat unsprezece avioane distruse, în timp ce ambasadorul Franței specifica „3 sau 4 Mig-uri serios deteriorate, dar nu distruse”. Avioanele citate erau patru MiG-17 și, se pare, șapte aeronave MiG-21 (care ar fi reprezentat un sfert din aviația ugandeză).